duminică, 7 ianuarie 2018

E vremea colindelor

Sâmbătă, 6 ianuarie 2018, voluntarii ATOM filiala Soltănești s-au gândit să vestească Nașterea Domnului prin colindele tradiționale tuturor.

Deși, acest obicei este uitat într-o oarecare măsură fiind transformat în crăciunul veseliei trupești, totuși  noi ne-am gândit să-l promovăm cumva prin cuvintele Nașterii Domnului și să readucem această tradiție în rândul tinerilor.


Chiar de este un obicei străvechi, este și unul Sfânt  prin care cei ce colindă transmit în fiecare casă lumină și căldură sufletească, iar din banii colectați o să fie desfășurat viitoarele proiecte ale filialei.

Felicităm filiala Todirești cu 1 an de activitate



sâmbătă, 6 ianuarie 2018

N-am venit să cerem, am venit să dăm

Sâmbătă, 6 ianuarie 2018, tinerii voluntari ATOM din Soltănești împreună cu Preotul Mihail TACU din localitate și cu Andrian Maxim, profesorul de religie, au decis să aducă zâmbetul pe față și bucuria în suflet în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului.

Echipa creată au vestit mesajul Sărbătorii Nașterii Domnului prin colind și au oferit  daruri familiilor nevoiașe și cu mulți copii. Sigur că bucuria celor ce le-au primit a fost mare, însă bucuria celor ce fac bine e imensă.

Nimic nu se compară cu emoția ce apare  când vezi o persoană  fericită, ce plânge de bucurie. De Crăciun să fim mai buni, să iubim și să dăruim.

Dăruiește un zâmbet de Crăciun

Magia sărbătorilor  își face avânt în toate casele. Sâmbătă, 6 ianuarie 2018, în Ajunul Nașterii Domnului, tinerii voluntari ATOM din localitatea Florițoaia Nouă, au realizat un nou proiect ,,Dăruiește un zâmbet de Crăciun”.

Tinerii au colectat haine și desigur dulciuri pe care le-au oferit unor familii cu prilejul acestei frumoase sărbători. Atât cât cei care au primit darurile precum și voluntarii au fost fericiți și împliniși pentru ceea ce au realizat.!!

vineri, 5 ianuarie 2018

Ne bucurăm de Nașterea lui Hristos împreună

Sărbătoare Nașterea Domnului să fie pentru noi toți prilejul de a da mai multă atenție sufletului nostru nemuritor. Venirea în lumea a pruncului Iisus reprezintă venirea salvării noastre din cursele păcatului. Fie ca această mare sărbătoare să ne încălzească și să ne lumineze viața lăuntrică, spre a dobândi cununa cea mai de preț - MÂNTUIREA, iar toată activitatea noastră: acte de binefacere, proiecte interactive, adunări, tabere constructive; să fie spre zidirea noastră sufletească, cât și pentru prosperarea societății noastre, care are nevoie de tineri activi și cu perspectivă.
Atâta timp cât o țară este ancorată de credința în bunul Dumnezeu, mai ales prin prisma tinerilor ce reprezintă viitorul, ea va persista și va avea parte de binecuvântarea Celui de Sus.
Cu cordialitate și profundă dragoste,
Preot Vadim Corostinschi.
Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova

joi, 4 ianuarie 2018

Ce fac tinerii din Soltănești în seara Nașterii Domnului

Joi, 4 ianuarie 2018, cu prilejul apropierii Nașterii Domnului, nu doar biserica e cu pregătirile în toi, dar și voluntarii ATOM Soltănești învață cu dragoste colinde pentru a vesti Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în fiecare casă din micul nostru sătuc și fără a uita de a pune o mică parte din noi și în Sfântă Biserică, s-a împodobit bradul cu ghirlande și jucării care reprezintă dragostea fiecăruia și urările de bine.

Tinerii din Peticeni invită localnicii la Slujba Nașterii Domnului

Joi 4 decembrie 2017, tinerii din Peticeni au ridicat dealul spre biserică cu colind să împodobească peștera și bradul de sărbătoarea Nașterii Domnului.


Voluntarii invită pe toți tinerii și localnicii de a participa la slujba Nașterii domnului din data de 7 ianuarie pentru a primi din bucuria sărbătorii.