Curiozitatea tinerilor în legătură cu
tainele cununiei și a vieții de familie a ademenit voluntarii duminică,
29 noiembrie, ora 15:00, în incinta Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
la o discuție libera pe tema ,,Căsătorie sau Cununie, particularități și nuanțe”.
Moderator a fost prot Vadim Corostinschi, care a ținut o polemică impunătoare
ce a marcat tinerii și a declanșat întrebări și discuții aprinse. Această activitate nu doar a deschis noi orizonturi și a dat un imbold tinerilor să se apropie de Dumnezeu, dar a implantat în conștiință noi valori.
Așteptăm noi voluntari, mult mai multe întrebări și propuneri de activități din
partea tuturor tinerilor. Ușile asociației noastre sunt deschise pentru
fiece doritor de a cunoaște și a experimenta lucruri și idei noi nu doar
religioase dar și morale.duminică, 29 noiembrie 2015
Lecție: O ce veste minunată!
Postul Nașterii
Domnului a adus cu el în sufletele creștinilor pace, armonie, bunăvoință
și a reamintit tuturor de legătura strânsă dintre om și Dumnezeu. Cu acest
prilej Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, duminică, 29 noiembrie, a
adunat toți micii voluntari pentru a învăța colinde, a întâlni prieteni și a
petrece timpul vesel împreună. La întrunire au fost prezenți și voluntarii de
bază, care au avut în suflet o bucurie nedescrisă, deoarece s-au simțit pentru
puțin timp copii. Am cântat toți împreună colinzi, am învățat lucruri noi, am împărtășit
din experiență și am petrecut timpul extraordinar împreună.joi, 26 noiembrie 2015
Discuți cu tinerii de la LT. A. Pușkin, or. Ungheni
Conferențiarul a menționat că legile morale sânt cele care ne îndrumă în viața noastră și tot ce intră în contact cu noi ne dezvoltă și călește, acest lucru îl vedem prin cei 7 ani de acasă pe care îi avem ca bază, iar prin frecventarea școlii noi ne dezvoltăm abilități și creștem ca personalitate. Voința e lucrul cel mai de preț pe care-l avem, dar și cea mai mare responsabilitate pe care o avem, fiindcă doar noi sântem responsabili de succesul, sau insuccesul vieții noastre.
luni, 23 noiembrie 2015
Ascultarea de Dumnezeu te face liber

A fost o lecţie în care
copiii au descoperit singuri, ajutaţi de Părintele Nicolai Boian, virtuţile
importante prin care devenim liberi. ,,Libertatea înseamnă să faci ce vrei tu”
a spus Cătălin, elev cl-VI, ,,dar dorinţa îndeplinită trebuie să corespundă cu
folosul care îl care va aduce tuturor”,
a adăugat Alexandra, eleva cl-IV.
miercuri, 18 noiembrie 2015
Sincere felicitări și urări de bine!!!
Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, în frunte cu Președintele, prot. Vadim Corostinschi, dimpreună cu toți tinerii voluntari din cadrul asociației noastre indiferent de rang, postură și vârstă, vin cu un mesaj de felicitare în adresa Vicepreședintelui Dorina Patrașcu (reprezentanța Ungheni), cu ocazia zilei de naștere.
Dorina, să ai multă sănătate, iar prin istețimea minții, sudoarea frunții, sprijinul prietenilor, ajutorul părinților, susținerea colegilor și îngăduința lui Dumnezeu le vei dobândi pe toate.
Din partea Familiei ATOM - La mulți ani!
marți, 17 noiembrie 2015
Proiect: Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături!
r-nul Călărași - Bravicea, Peticeni și Temeliuți inclusiv or. Călărași;
r-nul Ungheni - Morenii Noi, Pârlița, Dănuțeni;
r-nul Hâncești - Cioara și Lăpușna;
r-nul Nisporeni - Soltănești;
r-nul Sângerei - Vrănești;
r-nul Rezina - Șoldănești;
și multe alte localități, unde tinerii au fost provocați de ideea: Ești prietenul meu real? lasă netul fii alături! Această inițiativă a tinerilor se desfășoară deja al treilea an de către tinerii voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova și crește în proporții de incadrare a tinerilor în el. Sânt mulți tineri care s-au dat provocării și acest lucru îl vedem din participarea tinerilor la inițiativă. Fiecare tânăr a petrecut timpul în felul său, dar toți sau încadrat în parametri adică:
Întâlnire cu tinerii din LT. G. Asachi or. Ungheni
Conferențiarul a menționat: Voința e elementul de bază pe care-l are omul, nimeni nu este dator cu nimic în viața aceasta nimănui și de aceea noi sântem responsabili de eșecurile care le formăm tot noi. Tot ce intră în contact cu noi ne dezvoltă și călește, acest lucru îl vedem prin cei 7 ani de acasă pe care îi avem ca bază, iar prin frecventarea școlii noi ne dezvoltăm abilități și creștem ca personalitate. Voința e lucrul cel mai de preț pe care-l avem, dar și cea mai mare responsabilitate pe care o avem, fiindcă doar noi sântem responsabili de succesul, sau insuccesul vieții noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
