sâmbătă, 31 martie 2018

Bucuria împărtășită de către tineri

Joi, 29 martie 2018, voluntarii ATOM a filialei Soltănești s-au gândit că a face un  bine nu îi costă nimic. Lucrurile sunt mult mai bune, în ceea ce privește dorința fiecăruia de a dona şi ajuta. Pentru ca să faci bine nu e atât de greu.

În unele cazuri ,nu trebuie decât să vrei să fii mai bun. Iar aceasta ar însemna să le oferim celor mai necăjiți o hăinuță, o jucărie, sau ceva de mâncare. Atenție şi sprijin. Pentru noi a fost o experiență memorabilă şi sperăm ca în continuare să dezvoltăm acest lucru.

Voluntarii din Ungheni în pregătire pentru o nouă lună plină de proiecte


Duminică, 25 martie 2018, voluntarii din filiala Ungheni, plini de energie, nerăbdători și cu noi idei, au dat start unei noi întâlniri pentru a pune la punct câteva lucruri, întrucât în cadrul filialei au fost întreprinse unele schimbări.

Din anumite motive personale, Lidia Caliga a renunțat la postul de șef al filialei Ungheni și noul șef a fost ales Roșca Danu. Membrii filialei sunt siguri ca au luat o decizie corectă, căci Danu este un coordonator și un lider foarte bun, o persoană comunicabilă, ambițioasă, cu scopuri bine determinate, curajoasă și care știe cum să-și motiveze coechipierii pentru a progresa și pentru a atinge apogeul succesului.

miercuri, 28 martie 2018

Hînceștiul încheie proiectul: Sunt tânăr și doresc să mă manifest intelectual

Miercuri, 28 martie 2018, r-nul  Hîncești a participat la activitățile din Săptămâna Tineretului Ortodox, din Episcopia de Ungheni și Nisporeni la care au participat mai mulți preoți și tineri din Protopopiatul Hîncești, participând la două activități.    
  
1. Seminar: O lume pentru viață!, în cadrul programului Luna Pentru Viață 2018, conferențiar fiind Nadejda Usatîi, Președintele AO Moldova pentru viațăcare a prezentat tinerilor problemele prin care trece o tânără însărcinată, nesusținere din partea soțului, riscul avorturilor și sindromul post avort și multe alte lucruri utile pentru tineri mai ales acum când Republica Moldova  atinge cote majore la sinucidere în rândul tinerilor și a acorturilor în rândul elevilor.

Ungheniul a participat la activitățile desfășurate în săptămâna tineretului


Miercuri, 28 martie 2018, r-nul  Ungheni a participat la activitățile din Săptămâna Tineretului Ortodox, din Episcopia de Ungheni și Nisporeni la care au participat mai mulți preoți și tineri din Protopopiatul Ungheni, participând la două activități.    
  
1. Seminar: Prețuiește viața tinere!, în cadrul programului Luna Pentru Viață 2018, conferențiar fiind Ioan Gajim, Președintele Activitate Pastorală pentru Tineret, care a menționat că toate pe care le face omul sunt mai întâi gânduri. Să fim atenți la gândurile pe care le primim în mintea noastră, căci gândul este cuvântul interior pe care, definindu-l, zicem că este mișcarea deplină a sufletului ca dialog interior nerostit

marți, 27 martie 2018

Concursul Brain-Ring desfășurat la Nisporeni

Marți, 27 martie 2018, r-nul  Nisporeni a participat la activitățile din Săptămâna Tineretului Ortodox, din Episcopia de Ungheni și Nisporeni la care au participat mai mulți preoți și tineri din Protopopiatul Călărași, participând la două activități.    
  
1. Seminar: Prețuiește viața tinere!, în cadrul programului Luna Pentru Viață 2018, conferențiar fiind prot. Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, care a prezentat valoarea prieteniei și raportul pe care îl au tinerii între ei. Tinerii fac multe greșeli în viață fiindcă nu ascultă de cuvântul părinților, profesorilor, celor care cu adevărat le doresc binele…

ATOM este schimbarea ce o începem din noi astăzi pentru un viitor unic


Data de 27 martie 2015 pare o zi simplă pentru toți, dar nu și pentru mine. În această zi mi-am început activitatea în "Asociația Tinerelor Ortodocși din Moldova".

La început părea ceva obișnuit ca orișicare asociație a tinerelor. Încercam să fiu activ chiar dacă posibilitatea i-mi permitea doar online să fiu prezent. În pofida faptului că nu prea înțelegeam nimic, chiar nici esența acestei asociații, cel puțin încercam să fiu un membru apreciat de ceilalți. Mă bucuram de toate activitățile pe care le făceau ceilalți și mereu încercam să găsesc și eu timp pentru ele. Odată cu prezența la acele desfășurări pe care le interpreta asociația mi-am găsit și o mulțime de prieteni și nu doar persoane care poartă această denumire dar tineri cu un anumit scop și mereu gata să ajute pe oricine.

luni, 26 martie 2018

Săptămâna tineretului ortodox începe cu activități desfășurate la Călărași


Luni, 26 martie 2018, r-nul  Călărași a dat start activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox, din Episcopia de Ungheni și Nisporeni la care au participat mai mulți preoți și tineri din Protopopiatul Călărași, participând la două activități.    
  
1. Seminar: Prețuiește viața tinere!, în cadrul programului Luna Pentru Viață 2018, conferențiar fiind prot. Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, care a prezentat valoarea prieteniei și raportul pe care îl au tinerii între ei. Tinerii fac multe greșeli în viață fiindcă nu ascultă de cuvântul părinților, profesorilor, celor care cu adevărat le doresc binele…